Ca și în cazul etapelor de dezvoltare motorie, abilitățile motrice fine/ ale mâinilor sunt dobândite într-o ordine predictibilă.
La naștere, un copilul are prezent reflexul de apucare a mâinii. Acest reflex închide pumnul atunci când atingem centrul palmei copilului (ex. ține strâns degetul părintelui, o jucărie, o hăinuță). Atâta timp cât obiectul este în contact cu palma, pumnul rămâne închis. Acest reflex se integrează cu timpul, iar în jurul vârstei de 4 luni nu mai este prezent sub această formă.
În jurul vârstei de 4-5 luni copilul începe să aibă stabilitate la nivelul umerilor, dobândită ca urmare a statului pe burtică sprijinit pe antebrațe. Astfel, poate să mențină umerii stabili pentru a se întinde și apuca obiecte cu suficientă precizie. Dezvoltarea stabilității umerilor este urmată de abilitatea copilului de a controla suficient de bine brațele astfel încât să aducă obiecte cât mai aproape pentru a le privi, pentru a le băga în gură sau pentru a le examina cu ambele mâini. Aceste abilități sunt completate de cele dobândite în po
ziția cu fața în sus, respectiv aduce mâinile la linia de mijloc (în dreptul ochilor), duce mâinile la genunchi, apoi la picioare, atinge fața mamei când este schimbat sau hrănit. Astfel, în jurul vârstei de 3-4 luni poate apuca jucăriile aflate la doar câțiva centimetrii distanță, le trage spre el, deoarece nu poate stabiliza umerii atunci când dorește să apuce o jucărie și să o mențină în aer. Abia în jurul vârstei de 4-5 luni poate apuca activ și cu succes obiecte, le ține în mână cu o prindere brută, cu toată palma (folosește în special degetul mic, inelar și mijlociu, degetul mare fiind inactiv). La această vârstă apucă obiectele, le poate aduce aproape de față, dar nu le poate examina pentru că nu a dobândit încă abilitatea de a supina (rota) activ antebrațul. Astfel dosul palmei se află între obiect și gură/ ochi, fiind „ascuns”. Dar, tot cu ajutorul statului pe burtică pe antebrațe copilul începe să învețe rotarea antebrațului, astfel în jurul vârstei de 5-6 luni poate apuca și aduce obiectele aproape pentru a le observa, pentru a le transfera dintr-o mână în cealaltă.
Deși la început prinderea este brută, palmară, cu puțină precizie, dezvoltarea unei prinderi rafinate progresează destul de repede. Atunci când este așezat în scaunul de masă și i se pune pe tăviță un obiect, copilul, pentru început, printr-o mișcare de “greblare” va duce obiectul în palmă, folosind doar degetele, în deosebi cel mic, inelar și mijlociu. Prinderea progresează, copilul folosind în jurul vârstei de 10 luni degetul mare și arătătorul pentru apucarea obiectelor. În această perioadă degetul mare începe să joace un rol foarte activ, astfel că în jurul vârstei de 10 luni copilul apucă obiectele, ca într-o pensă, folosind buricele degetelor mare și arătător. Tot în jurul vârstei de 10 luni începe folosirea degetului arătător pentru a-l băga în nas, ochi, urechi, pentru a apăsa pe obiecte, a arăta sau mânca. Folosirea degetului arătător va domina activitățile motrice fine până în jurul vârstei de 15 luni.
Creionul în apucă în jurul vârstei de 11 luni, cu toată palma, cu pumnul strâns, iar până la 3 ani își rafinează abilitatea de prindere a obiectelor de scris, astfel încât în jurul acestei vârste apucă creionul în pensă, cu 3 degete (ține creionul cu degetul mare și arătător și îl sprijină pe mijlociu formând un tripod). Prinderea este statică, în sensul că degetele nu se mișcă, mișcarea creionului este efectuată din articulația pumnului, iar de cele mai multe ori antebrațul nu este sprijinit pe suprafața de lucru, astfel copilul nu reușește să deseneze în contur! Ulterior, în jurul vârstei de 4-5 ani prinderea este dinamică, în sensul că mișcarea obiectului de scris este efectuată de degete (degetul mare și arătător), articulația pumnului este fixă, iar antebrațul este sprijinit pe suprafața de lucru, astfel copiii reușesc să realizeze desene mai precise!
Abilitățile motrice fine sunt cel mai adesea aduse în discuție de către părinți, la vârsta preșcolară a copilului, atunci când observă o prindere ineficientă a obiectelor de scris. Aceasta se manifestă printr-o presiune prea mare sau pre mică pe creion, prinderea creionului între degetul arătător și mijlociu, prinderea creionului în palmă, cu pumnul strâns. De cele mai multe ori cauza acestei slabe dezvoltări a abilității motrice fine de a ține corect un instrument de scris este maturizarea și integrarea parțială a reflexelor primare ale mâinilor.
Un comentariu