Dispraxia și tulburările de postură sunt două tipuri de tulburări motorii care pot avea cauză senzorială și descriu problemele care apar când răspunsurile motorii sunt inadecvate ca urmare a informațiilor transmise în principal de sistemele proprioceptiv și vestibular, sisteme care permit corpului să se miște și să se poziționeze în spațiu. Răspunsurile pot fi greșite în intensitate, sincronizare, forță, precizie etc. Copiii cu tulburări motorii având cauză senzorială au probleme în stabilizarea corpului, efectuarea de mișcări coordonate și efectuarea de mișcări în anumită ordine precum să deschidă ușa mașinii și să se așeze în scaunul de mașină.
Copiii cu dispraxie au dificultăți în procesarea informațiile senzoriale și folosirea acestora pentru a efectua mișcări fizice simple, pentru a planifica și coordona mișcările. Au probleme de echilibru și de postură, realizează cu dificultate mișcările nefamiliare, sau activitățile care presupun mai multe etape, cum ar fi găsirea de soluții pentru a traversa o clasă plină de copii pentru a pune o lucrare pe catedra profesorului. De asemenea, pot avea dificultăți în a iniția anumite mișcări sau pot părea mereu neîndemânatici și stângaci cât vine vorba de orice formă de mișcare. Dispraxia se poate manifesta atât în activitățile motrice grosiere (mers, sărit) cât și în activitățile motrice fine (scris, tăiat cu foarfeca). De asemenea, dispraxia poate afecta atât activitatea motrică vizuală (coordonarea ochi-mână) cât și activitatea motrică orală (mișcările gurii). De cele mai multe ori la copiii cu dispraxie întâlnim o combinație a deficiențelor motrice enumerate mai sus, una dintre ele fiind dominată.
Un copil dispraxic cu dominantă în activitățile motrice grosiere este adesea neîndemânatic și „greoi” în mișcări. Atinge cu dificultate etapele de dezvoltare cum ar fi târâtul, mersul, alergatul. Mersul pe bicicletă este inevitabil problematic deoarece necesită nu numai mișcări nefamiliare, cum ar fi pedalatul, dar necesită și coordonarea unui număr mare de activități (pedalat, ținut direcția, atenția la trafic, claxonat). Acești copii fac efort să joace jocuri sau practice sporturi deoarece nu pot efectua mișcările în ordinea necesară. Deoarece le lipsește sensul natural al poziționări corpului în spațiu atât față de obiecte cât și față de persoane (sistemele vestibular și proprioceptiv nu funcționează la parametri doriți), se împiedică și se izbesc de lucruri frecvent.
Un copil dispraxic cu dominantă în activitățile motrice fine este descoperit când are vârsta cuprinsă între 12 și 18 luni, atunci când este observat că apucă cu dificultate obiectele, nu reușește să țină obiecte mici în mâini sau nu reușește să elibereze obiectele. Ca preșcolari au dificultăți în a colora în contur, iar ca școlari scrisul de mână poate fi aproape imposibil de descifrat. Activitățile de îngrijire personală, cum ar fi îmbrăcatul, legatul șiretelor la pantofi, pieptănatul sau spălatul, care necesită mișcări coordonate, le desfășoară cu dificultate. Dacă nu sunt ajutați de membrii familiei pentru a se pregăti pentru școală, adesea ajung la școală dezordonat îmbrăcați/ ciufuliți, chiar la o vârstă destul de înaintată, 8-10 ani.
Copilul dispraxic cu dominantă în activitatea motrică vizuală este tipul cel mai des întâlnit. Are dificultăți cu sarcinile care necesită o combinație între percepția vizuală și execuția motorie. De exemplu, copiatul formelor și literelor, desenatul formelor geometrice succesive, unirea punctelor pentru formarea unor imagini (animale, flori etc.), copiatul literelor pentru a scrie cuvinte, toate acestea necesită o combinație de abilități vizuale și motorii.
Un copil dispraxic cu dominantă în activitatea motrică orală are dificultăți în folosirea corectă a gurii, limbii, buzelor. Acești copii sunt alăptați cu dificultate (sug, înghit, respiră necoordonat). Când cresc au probleme cu mestecatul și înghițitul alimentelor. Gura poate fi mai mereu deschisă, salivând abundent. Dispraxia oral-motrică poate afecta vorbirea deoarece acești copii nu pot coordona limba cu buzele pentru a forma cuvinte, astfel fiind greu de înțeles.
Copiii dispraxici pot fi foarte inteligenți ceea ce face foarte dificilă gestionarea frustrării generată de stângăcia mișcărilor. Stima de sine este scăzută din cauza eșecului continuu în efectuarea activităților fizice de bază. Izolarea socială este frecventă din cauza stângăciei continue, salivării abundente, înfățișării neîngrijite. Pentru a compensa stângăcia cu care desfășoară activitățile fizice, adesea copiii dispraxici dezvoltă o creativitate verbală uimitoare, devin autoritari, spun colegilor ce să facă deoarece pot organiza un joc, dar din cauza lipsei abilităților fizice nu pot participa.
Mai jos sunt redate cele mai des întâlnite simptome ale dispraxiei:
Copilul are dificultăți cu următoarele activități motorii grosiere:
- învățarea ordinei desfășurării unor activități fizice;
- țopăit, sărit, sărit peste obiecte, alergat, în comparație cu copii de aceeași vârstă;
- jocuri (țară, țară vrem ostași etc.) sau sporturi (fotbal, basche etc.);
- sarcini care au mai multe etape;
- învățarea unor activități fizice noi.
Copilul are dificultăți cu următoarele activități motorii fine:
- colorat, pictat ori copiat;
- tăiat și lipit.
Copilul are dificultăți cu următoarele activități zilnice:
- împachetarea unui cadou;
- introducerea unei curele prin găicile de la pantaloni;
- închiderea/ deschiderea unui fermoar sau a unor nasturi;
- îmbrăcare/ dezbrăcarea.
Alte simptome:
Copilul:
- s-a târât, a stat în șezut, a mers, a alergat cu întârziere;
- are dificultăți în desfășurarea activităților fizice care au mai mult de o etapă (deschiderea unei sticle și umplerea unui pahar cu lapte);
- este neîndemânatic, stângaci ori predispus la accidente;
- adesea se împiedică sau se izbește de lucruri sau persoane;
- strică des jucării sau obiecte;
- îi ia mult timp să scrie sau să desfășoare activități care implică respectarea mai multor indicații;
- are dificultăți cu activitățile de îngrijire personală care necesită mai mulți pași (ex. îmbrăcatul);
- are dificultăți în a păstra ordonată camera sau masa de lucru;
- manipulează cu dificultate cuburi, mărgele sau alte obiecte de dimensiuni mici.
Doar pentru că un părinte ar putea recunoaște propriul copil în una sau mai multe afirmații de mai sus acesta nu înseamnă că acesta are tulburări de procesare senzorială, manifestate prin dispraxie. Anumite sensibilități pot exista. De asemenea, anumite condiții medicale sau tulburări nesenzoriale pot exista. Sau pur și simplu, unii copii ating etapele de dezvoltare motorie și de vorbire mai târziu decât alții, iar acest lucru reprezintă diferențe individuale care există în procesul de dezvoltare.
